Ce am invatat, deci?

Nu.
Nu o sa iti spun niciodata cuvinte asa cum se spun cuvintele.
Cuvintele, in definitiv, sunt un amestec de litere.
Cuvintele.. sunt un mijloc catre un scop.


Nu.
Nu o sa iti spun ce am invatat.
Noi doi nu existam.

 Exista El si Ea. Si El si Ea sunt fiinte separate de noi. El si Ea viseaza, se saruta, danseaza, zambesc, canta. El si Ea traiesc unul prin altul si isi citesc gandurile. El si Ea au aceeasi piele cateodata si impart acelasi aer. Cand El e trist, Ea plange. Cand El nu e acolo, Ea stie.
Dar El si Ea vad lumea diferit. Si cateodata, doar cateodata, zic, impart si aceiasi ochi. Atunci lumea e la fel pentru amandoi. Si stii de ce se intampla asta? Pentru ca, la sfarsitul zilei, lumea nu e nici buna, nici rea. Lumea este. La fel cum sunt El si Ea. 
Iar El si Ea se folosesc de ochii nostrii ca sa se vada unul pe altul. Si nu vor sa ni se arate tot timpul. Apar doar pe intuneric, in camere cu fum de tigara si luna la geam. Fac sa dispara lumea ca sa ramana doar ei doi si transforma timpul in fasii de piele. Si apoi isi rup pielea unul altuia cu unghiile, isi zdrobesc buzele.. si dispar. Iar Noi ramanem iar.. noi. Oameni. La fel ca restul: buni, rai, pacatosi, visatori, tristi, fericiti, egoisti.. palpabili.


Ce am invatat, deci?



Am invatat sa-ti spun povesti despre un El si o Ea... pentru ca am avut norocul de a-i intalni.