Tragicul vietii consta in a te complace in sentimente derizorii si a-ti pierde esenta pe carari pe care alegi sa nu le explorezi pana la capat.
Consta in tristetea de a te supune societatii si a-ti trage peste ochi un fular negru si gros de 10 centimetri pe care mai apoi sa il folosesti ca scuza pentru deceptii, nefericiri si neimpliniri. Sa bajbai prin intuneric, sa te lovesti de cei la fel ca tine, fara sa iti mai ceri scuze ulterior. Doar ne plimbam 25 de insi intr-un balon de sapun, evident ca o sa te lovesti de cineva...asa ca..la ce bun?
Sa vrei sa iti gasesti independenta in banal, in ceva ce o sa faci mai apoi tot restul vietii. Cum te numesti independent daca ajungi sa depinzi de cele mai stupide nevoi? Cand mai exact poti sa afirmi sincer ca esti independent?
La final, inevitabil, indiferent de cat de multe realizari avem, tanjim dupa cele mai banale lucruri: vrem pe cineva aproape, vrem un copil, vrem o casa, vrem un job stabil care sa ne aduca multi bani, vrem sa plantam un copac si sa murim cat mai tarziu si cat mai feriti. ASTA e fericirea? Unii o cauta devreme, altii se plimba pierduti pe carari marginase din dorinta de a experimenta cat mai multe pana ajung in acelasi punct.
Vrem pe cineva aproape pentru ca prin natura noastra refuzam sa traim singuri. Vrem un copil pentru ca prin asta speram sa ne mai prelungim existenta prin memoria celorlalti. De fapt, la final, nu lasam nimic in urma pentru ca nimeni nu isi mai aduce aminte. Uitam.. e firesc. Tragic si firesc.
Sa te revolti? N-ai fi primul care o face. Sa te complaci? Doamne..si din astia cati sunt.
Probabil daca am incerca sa nu ne raportam la cele mai rudimentare nevoi, daca am incerca sa gandim singuri si sa facem ceea ce vrem, cand vrem si cum vrem.. probabil daca am reusi macar jumatate din ceea ce ne propunem, daca niciodata nu ne-am multumi cu mai putin, daca nu am mai uri atat de mult si daca am incerca sa vedem oamenii din jur drept mai mult decat par, daca am judeca mai putin si am actiona mai mult, daca am invata binele de rau si din experienta celorlalti, nu numai din a noastra..daca ne-am trezi in fiecare dimineata cu zambetul pe buze, daca ne-am enerva mai putin si am rade mai des, daca am spune "te iubesc" mai devreme, decat mai tarziu, daca nu ne-ar fi rusine sa spunem ceea ce gandim, daca nu am uita ca suntem toti oameni si cu totii gresim, daca nu am mai eticheta si am retine macar jumatate din ceea ce ni se zice, daca nu ne-ar fi frica sa ne ridica si sa strigam atunci cand ne simtim oprimati, daca am petrece fiecare clipa din viata noastra fara sa ne plangem de mila, incercand, nu sperand... daca nu am mai tipa la parinti ci le-am spune mai des cat de mult inseamna pentru noi, daca am saruta in fiecare seara persoana care doarme langa noi in pat, daca ne-am suna prietenii mai des doar ca sa vedem ce fac, nu sa asteptam cu orgoliile umflate sa ne sune ei, daca am spune in fiecare zi celor care conteaza, cat de mult conteaza si de ce, daca nu ne-am mai lasa condusi de orgolii si am gandi obiectiv...poate, poate avem o farama de sansa sa lasam ceva mai mult in urma decat urma fundului pe scaunul de la birou, decat amintirile faramitate ale unui cineva care a fost..dar nu mai este.
Nu vreau viata lunga...vreau doar o viata traita. Vreau oameni in jurul meu pe care sa am onoarea de a-i numi prieteni pentru ca ei imi reflecta gandirea si imi motiveaza existenta. Vreau sa fumez fara sa tusesc dupa si sa beau cafea cu galoanele pentru ca imi place, nu pentru ca ma tine treaza. Vreau sa nu vreau ceea ce vor toti pentru ca toti vor mai putin decat ceea ce pot eu. Vreau sa te sun si sa iti spun ca fara tine viata mea ar fi mai lipsita de sens si vreau sa iti multumesc ca esti acolo, prietene. Vreau.. eu vreau...Si pentru ca vreau, inseamna ca pot. Vreau, deci Pot...asa ca Exist. Ma vezi?..Dar acum?
