Batista.

A inceput sa ii cada pielea. Da, da. A inceput sa cada si cade fasii. O apuca cu degetele: de pe picioare, de pe maini, de pe sani, de pe spate. Si o face bilute, pe care mai apoi le strange si le da foc, cu tigara, in scrumiera. Si s-a gandit ca are sens sa ii cada pielea o data pe an. Are sens sa mai dea jos un strat ars si sa faca loc celui nou si alb.
Fata ei a fugit departe. Ea gestioneaza altfel pielea arsa care i se desface de pe corp. Posibil nu ii da foc ci o face colier pe care mai apoi il leaga cu o franghiuta verde si o pune deoparte, intr-o cutie.
Timpul.. vesnica poveste cu Timpul, asadar. Ea nu mai are povesti in Ea decat cu Timpul. Si Timpul i-a mancat tot timpul si a mancat-o si pe Ea si acum ii tine pe amandoi in stomac sa macereze. Nici ea nu mai e Ea. Posibil sub stratul ala de piele veche mai pastreaza alunite, drept amintire. Rade fortat, zambeste fortat..pana si canta fortat, daca iti vine sa crezi! In continuare insa, nu suna pe nimeni cand e trista. S-a mintit multa vreme ca poate? Ea Poate.

Poate sa astepte (si inca reuseste).
Poate sa fie acolo pentru toata lumea (chiar si cand e greu, dar poate).
Poate sa zambeasca (chiar si fals, cei din jur nu il percep ca atare, deci ii face fericiti).
Poate sa cante (si a cantat, Doamne, cum a cantat pentru El cand El nu era de fata, melodia pe care nu credea vreodata ca o sa o cante din suflet).
Poate sa aiba grija de toata lumea in speranta ca intr-o buna zi cine vrea Ea o s-o ingrijeasca. Dar nu e nimeni.. Patru pereti care ard, un El care o asteapta la jumatatea altui drum inca incert, un tablou cu o fetita, un copac si locul unde Soarele si Luna in sfarsit se intalnesc.
Stii ce nu mai poate sa faca? Sa spuna cuiva cand o doare. Asta nu mai Stie sa faca. A uitat.. Le tine pe toate indesate acolo.. O sa rabufneasca ele, cum au facut dupa ce ti-au vazut cuvintele scrise cu toate cele zece degete odata.
Asa ca vezi tu, Batista scumpa, povestile mele sunt triste acum. Sunt lipsite de eu-l meu. Iar ma caut, Iar o sa ma gasesc, de aceasta data "un pic mai sarata", cum ai spus-o perfect, atunci.
Si tu stii. Eu stiu ca tu stii. Pentru ca tu si cu mine avem colturi separate pe aceeasi Steluta. Si acolo o sa ramanem, doar ca mai inchidem usile din cand in cand.
Si cand o sa le deschidem.. ne intalnim la masa din bucatarie, cu doua tigari aprinse intr-o scrumiera, doua cesti de cafea si seminte, n'est ce pas?