Semne de Cer Senin.

Te-ai trezit si in dimineata asta cu aceleasi ganduri. Pare ca nu te mai parasesc, ca s-au cuibarit acolo, intre rafturile din capul tau, si imbatranesc odata cu tine. Nu sunt zeci..sunt sute..se plimba de colo colo in anomalia ce pare a fi viata ta.
Ai plecat in graba, fara sa te uiti in urma, gandindu-te ca o sa te intorci in acelasi loc asa ca nu are sens niciodata sa faci ordine. Mama e in bucatarie, tata priveste pe geam. Poate el a inteles mai bine ca nu are ce altceva sa faca. In drumul tau ai intalnit iar oameni. Fete prietenoase sau ursuze, cunoscute sau straine. Ai stat de vorba cu fiecare in parte, intr-un schimb de cuvinte ce par iesite din interiorul altei persoane. Mintea zboara spre aceleasi idei, gura arunca cuvintele ce pareau dinainte pregatite pentru fiecare individ: "fac bine, la munca, tu?","sigur, vorbim.", "si "x" ce mai face? nu ne-am mai intalnit demult", "eh! .munca.. nu mai timp de nimic..".
Ai ajuns in alt loc,  din care ai plecat acum cateva secunde, pare-se, ca sa faci aceleasi lucruri ca ieri, ca acum un an, ca poimaine. Mai zambesti ocazional, uneori de complezenta, alteori din suflet..nu esti singur asa ca merita o imbratisare pentru a sarbatori aceasta idee fericita.
In linistea din aglomeratie, cand toti se uita dar nimeni nu priveste, cand toti aud dar nimeni nu asculta, ai timp sa te mai gandesti putin. Ti se pare ca faci asta tot timpul, nu? Cateodata e de-a dreptul inutil, alteori pare singurul lucru care iti este permis, asa ca te agati de el ca de ultima picatura din paharul de bere, de acum gol.
Trebuie sa ajungi acasa iar, singur sau nu, sa-ti dai jos toate mastile si sa le pui la locul loc. Patul nefacut pare mai primitor acum, rece si suparat de plecarea ta brusca, dar bucuros sa te primeasca inapoi. Stie ca o sa te intorci mereu, asa ca supararea a ajuns un reflex amuzant, pana si pentru el.
Adormi brusc, obosit, spunandu-ti la nesfarsit ca maine o sa fie altfel. Spune asta, sa spui asta in fiecare zi..iar atunci cand o sa se intample (caci o sa se intample) gandurile vechi o sa fie inlocuite de altele noi, pregatite sa iti impanzeasca existenta ce va sa vina. Nu o sa se razboiasca intre ele, doar o sa isi ia locul unul altuia, potrivit legilor firii, ca sa iti dea motiv sa te ridici din locul amortelii si sa iti intinzi iar aripile peste lume. Si o sa zbori, ca sa te numeasca iar stapan peste ceea ce stiai ca trebuie sa fii.

Vin semne de cer senin, asa sa stii.

Te Rog.

Miseii!! Ne-au sfasiat in bucati si ne-au aruncat in lume. Ne-au lasat sa ne taram costelivi si fara sens prin ea, sa invatam sa ne cautam prin gunoaie.
Arogantii!! Au crezut ca ne invata minte. Am fost doar prea plini de noi de la bun inceput. "Nu puteti sa faceti numai ce vreti!", ne-au spus, "nu pentru asta ati fost construiti!".
Iar noi am ras ironic, un dinte in minus, unul in plus, un deget lipsa cu doua mai departe de unde trebuiau sa fie in mod normal.
Idiotii!! Au vrut sa se razbune pentru ca nu sunt nici jumatate din jumatatea care eram noi dupa ce au invatat cum sa ne ucida.
Sa radem, asadar, pentru ca inca alergam dupa bucatile lipsa din noi, inca ne probam sa vedem cum ne-ar sta unul in pielea altuia. Continuam sa cautam inima care statea in spatiul gol din piept, piciorul de aceeasi lungime cu cel pe care il avem deja.
Unii se satura de cautat si raman ciunti toata viata. Se prefera asa, se multumesc asa, se peticesc ei si ajung sa-si spuna,convinsi, ca de fapt le sta teribil de bine. Uita ca orice cusatura se vede, orice sta nelalocul lui sare in ochii celor care stiu sa priveasca.
Stai drept! Drepti! Indreapta-te! Fa-te simetric! De la spate, din fata, marginile sa fie fara colturi, te rog! Fii perfect! Cauta-te pana te gasesti! Lipeste-te! Slefuieste-te! 

Nu renunta, te rog, nu renunta! Mergi inainte si priveste inapoi cu coada ochiului. Cine trebuie sa vada, vede. Cine simte cum arde ceafa, stie sa se intoarca si sa priveasca fix. Sa nu iti tremure vocea cand zbori, ca sa nu te dezechilibrezi, te rog. Sa nu iti fie frica de schimbare doar pentru ca esti obisnuit sa te cosi. Sa tintesti naiv spre stele si sa vorbesti cu Luna in fiecare noapte. Nu uita sa visezi, te rog. E sigurul lucru pe care nu ni l-au luat, pe care nu stiu sa il controleze.

Ea a primit un set de aripi de la un prieten. Si El a primit inapoi ceva ce credea ca a pierdut. Sa zambim, deci, prietene, pentru ca am mai castigat ceva!

Stai drept, ti-am spus! Inca nu esti gata. Dar iti sta delicios de bine cu privirea asta noua. Acum stii mai mult ca ieri! Si fara regrete, te rog, intotdeauna... fara regrete.

Ce am invatat, deci?

Nu.
Nu o sa iti spun niciodata cuvinte asa cum se spun cuvintele.
Cuvintele, in definitiv, sunt un amestec de litere.
Cuvintele.. sunt un mijloc catre un scop.


Nu.
Nu o sa iti spun ce am invatat.
Noi doi nu existam.

 Exista El si Ea. Si El si Ea sunt fiinte separate de noi. El si Ea viseaza, se saruta, danseaza, zambesc, canta. El si Ea traiesc unul prin altul si isi citesc gandurile. El si Ea au aceeasi piele cateodata si impart acelasi aer. Cand El e trist, Ea plange. Cand El nu e acolo, Ea stie.
Dar El si Ea vad lumea diferit. Si cateodata, doar cateodata, zic, impart si aceiasi ochi. Atunci lumea e la fel pentru amandoi. Si stii de ce se intampla asta? Pentru ca, la sfarsitul zilei, lumea nu e nici buna, nici rea. Lumea este. La fel cum sunt El si Ea. 
Iar El si Ea se folosesc de ochii nostrii ca sa se vada unul pe altul. Si nu vor sa ni se arate tot timpul. Apar doar pe intuneric, in camere cu fum de tigara si luna la geam. Fac sa dispara lumea ca sa ramana doar ei doi si transforma timpul in fasii de piele. Si apoi isi rup pielea unul altuia cu unghiile, isi zdrobesc buzele.. si dispar. Iar Noi ramanem iar.. noi. Oameni. La fel ca restul: buni, rai, pacatosi, visatori, tristi, fericiti, egoisti.. palpabili.


Ce am invatat, deci?



Am invatat sa-ti spun povesti despre un El si o Ea... pentru ca am avut norocul de a-i intalni.

Batista.

A inceput sa ii cada pielea. Da, da. A inceput sa cada si cade fasii. O apuca cu degetele: de pe picioare, de pe maini, de pe sani, de pe spate. Si o face bilute, pe care mai apoi le strange si le da foc, cu tigara, in scrumiera. Si s-a gandit ca are sens sa ii cada pielea o data pe an. Are sens sa mai dea jos un strat ars si sa faca loc celui nou si alb.
Fata ei a fugit departe. Ea gestioneaza altfel pielea arsa care i se desface de pe corp. Posibil nu ii da foc ci o face colier pe care mai apoi il leaga cu o franghiuta verde si o pune deoparte, intr-o cutie.
Timpul.. vesnica poveste cu Timpul, asadar. Ea nu mai are povesti in Ea decat cu Timpul. Si Timpul i-a mancat tot timpul si a mancat-o si pe Ea si acum ii tine pe amandoi in stomac sa macereze. Nici ea nu mai e Ea. Posibil sub stratul ala de piele veche mai pastreaza alunite, drept amintire. Rade fortat, zambeste fortat..pana si canta fortat, daca iti vine sa crezi! In continuare insa, nu suna pe nimeni cand e trista. S-a mintit multa vreme ca poate? Ea Poate.

Poate sa astepte (si inca reuseste).
Poate sa fie acolo pentru toata lumea (chiar si cand e greu, dar poate).
Poate sa zambeasca (chiar si fals, cei din jur nu il percep ca atare, deci ii face fericiti).
Poate sa cante (si a cantat, Doamne, cum a cantat pentru El cand El nu era de fata, melodia pe care nu credea vreodata ca o sa o cante din suflet).
Poate sa aiba grija de toata lumea in speranta ca intr-o buna zi cine vrea Ea o s-o ingrijeasca. Dar nu e nimeni.. Patru pereti care ard, un El care o asteapta la jumatatea altui drum inca incert, un tablou cu o fetita, un copac si locul unde Soarele si Luna in sfarsit se intalnesc.
Stii ce nu mai poate sa faca? Sa spuna cuiva cand o doare. Asta nu mai Stie sa faca. A uitat.. Le tine pe toate indesate acolo.. O sa rabufneasca ele, cum au facut dupa ce ti-au vazut cuvintele scrise cu toate cele zece degete odata.
Asa ca vezi tu, Batista scumpa, povestile mele sunt triste acum. Sunt lipsite de eu-l meu. Iar ma caut, Iar o sa ma gasesc, de aceasta data "un pic mai sarata", cum ai spus-o perfect, atunci.
Si tu stii. Eu stiu ca tu stii. Pentru ca tu si cu mine avem colturi separate pe aceeasi Steluta. Si acolo o sa ramanem, doar ca mai inchidem usile din cand in cand.
Si cand o sa le deschidem.. ne intalnim la masa din bucatarie, cu doua tigari aprinse intr-o scrumiera, doua cesti de cafea si seminte, n'est ce pas?

Curatenie.

lumea.. condusa de barbati.
femeia... cateva litere care formeaza un cuvant.

complet irelevant.
hai sa nu!
hai sa nu incepem iar cu aceleasi situatii.
hai sa nu ne mai roadem unghiile si sa spunem cuvinte pe care stim ca nu le simtim.
tragice.. cuvintele astea.
teribil de tragice. le spui, uiti, si a doua oara e posibil sa te intrebi de ce le-ai lasat sa iasa.
am cate un raft in cap pentru fiecare.
pentru mine, am pastrat biblioteca.
ma chinui. ba nu, ma torturez sa ii umplu toate dulapurile alea mari.
cred ca atunci cand am vorbit cu imputitul ala de tamplar, ori nu i-am dat eu numerele corecte, ori a decis el ca e in regula sa le faca asa mari.
rafturi nu stiu exact cate am. jur.
cred ca e o sala intreaga plina cu ele doar ca pe cateva am reusit sa le luminez, restul sunt in intuneric.
si durerea, mainile, buzele imi tremura, lacrimile vor sa iasa... dar ce sunt lacrimile? oricum nu ma linistesc. e doar apa care curge din mine. siguranta deshidratarii, daca vrei. cu ce sens?
cu ce umplu golurile astea mari din mine?
caci in definitiv capul meu e plin de cuvinte, imagini, oameni, un barbat pe un piedestal pe care incerc sa il dobor dar aparent nu reusesc. l-am postat acolo, in siguranta, la intaltime si acum forez in jurul lui in speranta ca o sa cada de acolo. nu te mai vreau acolo!! nu te mai vreau acolo, ma auzi???!?!?!?
golurile astea mari din mine, din sufletul meu. sufletul meu de care incerc sa am grija. asa mi-a spus un taximetrist odata. "ai grija de sufletul tau." stii ce i-am raspuns? nimic.. nu i-am spus nimic. in capul meu urla cuvantul "incerc."
si incerc, si incerc si mai incerc o data.
ia foc totul in jurul meu si eu imi tin sufletul invelit intr-o carpa infecta cu care inainte am sters pe jos. si ii cant cateodata si incerc sa il sterg dar il vad tot timpul jegos. e tot timpul jegos pentru ca e plin de praf. de mizerii.
hai sa nu.
hai sa nu iar si iar si iar.
hai sa nu mai vorbim despre atatea trivialitati. hai sa ne plimbam unul langa altul si sa tacem dracului din gura.
si asa stim fiecare ce e inauntru.
si asa stim fiecare cum gandeste celalalt.
si asa ne e dor  unul de altul.
si asa uralm unul la altu, fara sens, aruncand cuvinte.
cuvintele, ti-am spus eu, nu inseamna absolut nimic.
un cacat si lumea asta.
ne doare sufletul pe amandoi asa tare si ne umplem timpul unul cu altul.
de ce ne mai doare sufletul, in definitiv?
ne plangem de singuratate.
ironia e ca ne plangem de singuratate unul altuia.
hai, destul!
destul cu raftul din capul meu care te are pe tine in el.
ti-am facut fisiere, foldere, sitcomuri.
am fost producator, regizor, scenarist, actrita.
am fost de toate in capul meu.
astept sa aud fermoare cum se deschid atunci cand facem tampenii dar stiu ca e suficient sa stiu ca esti acolo si ca tampenia pe care o fac nu ramane nepovestita.
dupa asta tanjim, in definitiv, dupa perpetuarea imaginii noastre in fata celorlalti.
sa stie si cretinul asta cine sunt EU!
EU! TU! NOI!
sa stie toata lumea.
ce daca mai sunt altii ca noi?
ce daca?

La minut.

Nu e un gand.Sunt sute. Cine ti-a zis vreodata ca va fi altfel? Daca a fost cineva care ti-a spus asta totusi, ai luat-o prea personal. Diferente.Fluctueaza.Cine,domnule? Tot ce vad sunt aceleasi cifre plasate in stanga.Ieri erau plasate la dreapta.Acum un secol,erau centrale.Da,stiu,timpul face asta.Le modifica postura.Stai drept! Zambeste, ca doar o viata ai.De parca de asta ar depinde viata vietii. Unde sunt? Acelasi. Cine sunt? Hai sictir,ti-am intins mana o data ,m-am prezentat ca fiind Eu si ai si uitat. Vorbind de amintiri.Iti amintesti prima data? Nu,dar mi-o amintesc pe a doua in care am jurat sa uit prima data. Iti rozi parul,ochii, intr-un final unghiile.Te gandesti sa-ti faci manichiura.Cu ce ochi?Cu foarfeca. Pleaca. Ma rogi sau imi impui? Care e diferenta? Rugamintea e subinteleasa.Atunci eu cum de nu o inteleg? Nu.Eu cum de nu o subinteleg? Te omoara spatele?Recurgi la alifii.Eu iti sugerez sa te dezlipesti de el.Daca va continua sa te omoare,va reusi intr-un final. Am un vis.Asa..?.Atat.Daca am stiut vreodata care e ,acum cu siguranta tot il stiu.Credeai ca s-a schimbat ceva? Probabil ca da.Incearca sa bati previzibilul.Iti va intoarce un dos de palma . Te crezi smecher? Da. Bine. Unde e reciprocitatea ,frate?Acolo unde un "Da" interactioneaza cu un "Nu" si iese copilul.Doar,opusurile se atrag,nu? Ti-am spus, multe,multe ganduri.Cu ele ma intretin.Ma opresc din a ma gandi la lucrurile realmente importante.Nu ti le voi insira.Nici nu cred ca le stiu defapt.Conteaza ca le sesizez importanta.Asta ar trebui sa ajute.Cred ca nu.E ca un film ultramediatizat pe care nu l-ai vazut, dar ,la intrebarea "L-ai vazut?" aproape ca o iei ca pe o insulta ca a indraznit sa intrebe macar."Dar,normal,draga, ai impresia ca nu?"

Odaia.

"in prima odaie in care a ajuns a fost frig. teribil de frig. peretii erau din stanca alba si si-a smuls unghiile incercand sa se tarasca afara din ea. a tipat. doamne, cat a tipat! nu-l auzea nimeni. a plans, a vrut sa moara dar frigul niciodata nu ucide la inceput. doar amorteste, ingheata, te mentine inert intr-o stare de semiconstienta, vrei sa simti si nu poti. ochii ii fixau un punct rosu din perete. punctul unde a jurat cu sange ca niciodata nu o sa mai intre in odai cu pereti albi. niciodata nu o sa se mai lase inchis acolo de zane cu buze rosii.
nu! amorteala devine placuta odata ce te obisnuiesti cu ea. mainile, picioarele, pielea, buzele, ochii, parul, inima, sufletul, sangele, cuvintele, totul poate sa inghete! sa inghete! sa nu le mai simta! sa poata sa se ridice de jos, unde a ajuns, gol, pierdut, biet suflet inocent hranit din sperante si cuvinte efemere.
si s-a ridicat. si a inceput sa se plimbe prin odaie.
nu e asa urata, si-a spus.
a inceput chiar sa o mobileze.
inima si-a aruncat-o sub patul construit din vise pe care mai apoi l-a suflat cu zapada. in coltul de langa intrare, o lampa galbena ce refuza sa se aprinda. nu vroia sa mai vada gaurile din pereti, unghiile rupte agatate in ei, lacrimile uscate, petele de sange, asa ca statea in semintuneric, trantit in pat, privind pierdut tavanul, infinitul alb si fara stele."

"si ea? ea unde era?"
"ea... ea nu avea voie sa intre acolo. statea la usa si citea."
"de ce?"
"pentru ca a facut-o la un moment dat. a intrat si a aprins lumina."
"si?"
"si i-a aratat camera unde locuia. si l-a certat, l-a maniat si l-a intristat."
"si el a dat-o afara?"
"da."
"si ea a iesit fara sa se supere?"
"nuuuu. a iesit suparata. a trantit usa dupa ea si i-a jurat ca pleaca."
"atunci de ce e inca la usa?"
"pentru ca spera ca el o sa iasa, la un moment dat, macar dupa un pahar cu apa..."
"si atunci?"
"atunci o sa-i zavorasca odaia si o sa il scoata frumos, de manuta, afara.."

Aripi.

Ultimele cuvinte auzite

Inainte de usa trantita,

Le-am ascuns in palma.

Apoi am plans peste ele

Si le-am transformat in cercei…

Ultimul sarut l-am impachetat

Si l-am transformat in turta dulce.

Mereu ramane pe buze…

Prima data cand te-ai uitat la mine,

A venit in locul ultimei priviri.

Acum, mereu te vei uita la mine ca la inceput.

Mi-am mazgalit pe umeri, cu creta, aripi.

Si in fiecare seara se sterg  dupa ce ma spal.

Rosu.

Uite, poate nu sunt cea mai inspirata persoana cu care ti-ai ales sa vorbesti.

Din cate stiu eu, tot ceea ce spun poate sau nu sa se intample. Gandurile mele tintesc spre ideal si lucruri magice. Cred ca exista curcubeu pentru ca oamenii sa nu isi uite culorile (cu toata marea asta de gri poate s-a considerat necesar). Si cred ca oamenii au avut odata aripi, pentru ca nu gasesc alta explicatie logica pentru omoplati. 

Am teorii considerate stupide de catre toti cunoscutii mei . Mereu ma lovesc de “asa e ea” – ul ala pe care il urasc si care vine in perfecta concordanta cu “are potential”-ul care imi face scarba.

Acum, de exemplu, consider ca mi-ar sta mai bine sub forma de firicel de praf. Ieri ma vedeam sub forma de Luna. Ironia e ca de fapt cel mai bine imi sta in rosu. Atunci o sa ma fac pistrui. Planuiesc sa ma asez confortabil pe un obraz si sa ma fac vazut doar daca bate soarele mai tare.
                   Sa stau linistita, in coltul meu, fara sa vorbeasca cineva cu mine. O sa isi aminteasca vag numele meu si apoi o sa il uite de tot. Asta patesc tot timpul. E din cauza afurisitelor de promisiuni. Oamenii ar trebui sa nu le mai faca. Chiar nu exista “mereu”? Deloc. Mereu nu exista deloc. Eu sunt un pistrui si tot pot sa imi dau seama. Si toti va agitati sa imi dovediti contrariul. Bine, nu mie. Cica voua. Aiurea, va place sa fiti invidiati. El a reusit! A cucerit “mereu”-ul. Nimeni nu-l mai intreaba dupa aceea daca ii mai place.

                    Hai sa definim. Sa ne, sa va. Hai sa dam nume si situatii standard pentru tot, ca apoi sa alergam ca nebunii dupa ele. Vreau “fericirea aia”. Care “aia”, domnule? Tu te-ai intors doi pasi inapoi si ai uitat cum te cheama. “Aia” a trecut déjà pe langa tine. Mai esti si orb si nebun. In loc sa ti-o faci singur, o cauti la altii. Pai, cum sa nu? Doar suntem si hoti! Stai la locul tau si croseteaz-o singur. Si fa-o pe marimea ta, cu nasturi sau fara, albastra sau rosie, maneci lungi sau scurte. Gasesti tu o combinatie care sa iti placa. Cand nu mai este bine, desfaci si incepi iar. Cat de greu crezi ca e? Ai tot timpul din lume. Si eu sunt doar un pistrui si imi dau seama de asta.

Sorry for killing all the Dinosaurs.

Iar ai venit? O sa uiti sa pleci, ai sa vezi. Si cine crezi ca trebuie sa curete dupa aia?

Daca nu ma certi, promit sa nu mai spun niciun cuvant. O sa incerc sa nu fac galagie cand trec si sa te privesc cat mai putin in ochi.

Esti nebuna. Cum sa te iau in serios cand te joci asa cu degetele si vorbesti doar  pentru tine? Sau cand iti intra in ochi parul asta dezordonat  si strigi ca doar tu ai dreptate?

Bine. Uite. Tac.

Mai esti?

Da.

Ai inceput sa vorbesti din ce in ce mai putin.

Pai asa m-ai rugat, nu?

Nu credeam ca o sa ma asculti.

Uite, daca tii mana asa pe volan, nu o sa inveti niciodata sa conduci. Te rog sa stai mai dreapta! Atentie, daca gresesti, intri intr-un copac si mori!

Si daca e un caine in drum?

Calci cainele, nebuno!

Ba nu.

Mai esti?

Da

Multumesc.

Cu placere.

Vezi ca maine trebuie sa mergem la ei. Dupa ce plecam de la ei mergem la ceilalti si apoi mergem sa dormim.

Esti?

Da.

Ieri m-am uitat pe geam la cer. Era negru. E la fel mereu. Nici nu stiu de ce mai cred ca o sa se intample, sau ca ai dreptate.  Toti sunteti niste mincinosi. Iar tu esti o prefacuta! N-ai plecat? 
Sunt tot aici.

Cat ai de gand sa mai ramai?

Pana termin.

Ce?

Teoria.

Care teorie?

Despre stelele cazatoare. Trebuie sa existe o explicatie. E illogic sa fie considerate invincibile. Asa ai spus tu atunci, acum incerc sa dovedesc ca poate fii si logic. Mai am putin.

Esti?