Privea mereu cum se crapa de ziua, de la fereastra murdara a garsonierei prea mici pentru o dimineata in doi.Nici macar un balcon decent nu avea, care putea sa-i alimenteze singuratatea prin “privitul de la inaltime”.Se limita strict la a respira aerul umed de toamna,imbibat de tigari si oras .Vroia sa plece undeva,dar nu avea bani.Cand avea bani, nu vroia sa-I dea pe tren pentru o vizita fugitiva in vreun oras plin de istorie ,dar fara aroma.Cauta tot timpul o scuza pentru lipsa lui de interes,dand vina pe oboseala,munca, oameni.Adevarul era ca nu stia exact de ce traia asa,lipsit de perspective.Stia exact ce vroia,dar nu se sinchisea niciodata sa treaca la actiune.Probabil pentru ca nu simtea apasarea anilor atat de vehement si irecuperabil cum o simtea un om ajuns la varsta a treia.Era constient de superioritatea lui fata de tot.ASTA era adevarata lui problema.Aroganta nemasurata,alimentata de prea putina cunoastere,sau pur si simplu de nelipsitul “Asta e” dar cumva,il dezarma insasi recunoasterea lacunelor lui.Stia.Stia totul despre sine.Sinele l-a infrant mereu mai ceva ca o problema de geometrie.Nu se putea lupta cu el decat in momentele grele cand ceva atarna de un fir de ata,fie viata lui,fie a celorlalti si asta,numai pentru ca era prea cunostient.Cum era posibil ca numai atunci sa existe adevarata mobilizare?Din instinct de autoconservare? Nu,tot egoul il domina.”Eu pot”.Iata-l asadar, cu o tigara in coltul gurii,intr-o claustrare voluntara,cu toate drumurile deschise in fata lui,dar cu semaforul blocat pe rosu.
Paradoxurile erau specialitatea lui.Traia dupa regulile impuse de ele, actiona in necunostinta de cauza dar ,cumva ,lucrurile mereu ii ieseau cum vroia.Multi il numea “noroc chior”, el o numea “sansa”.Isi culegea puterea din ignoranta altora,din slabiciunile si neajunsurile lor, ca un simbiot.Cauta raspunsurile in curtile altora,sperand ca I se va spune ceea ce se astepta sa auda,tocmai din frica de a afla singur ca,In final,a avut dreptate.Notiunile de “singuratate”,”tristete”,”iubire”,”suferinta”, pe care le-a perceput in copilarie ca fiind abstracte, acum se revarsau asupra lui ca ploaia de foc si pucioasa a Sodomei si Gomorei.Maturizarea il lovea din toate partile ,gasindu-se la un moment dat atat de jos, incat nici nu vedea mana de ajutor care I se intindea .Nu a cerut ajutorul, de ce sa-l accepte atunci cand I se ofera? Nimic nu e gratuit.Nici macar complimentele.
Fiinta lui se solidificase intr-un mare fel, o recunostea de fiecare data cand iesea din izolarea cea de toate zilele.Nu exista fiinta mai sociabila ca el.Atragea privirile prin simpla lui prezenta, avea replici inteligente, aprecia pe fiecare la adevarata lui valoare,stiind insa sa le gadile egoul ,incat sa le castige eterna simpatie si invidie pentru carisma lui evidenta.Nu vorbea niciodata daca nu era intrebat sau daca nu se simtea stapan pe situatie si daca o facea, evita situatile neplacute prin autoironie,care,culmea(facand referire la paradoxurile vietii),spalau rusinea ,sporindu-I chiar notorietatea.Dar,tristul adevar era ca nu dadea doi bani pe nimeni.Cine e el,cine e ea?”Te cheama X-ulescu? In secunda doi, in timp ce dau mana cu tine,am uitat.De fapt,nu am tinut minte din momentul in care te-ai obosit sa te prezinti.Dar vezi tu,nu te poti ascunde de etichete.Poti in schimb sa mimezi un zambet obosit si sa casti ochii a “bineinteles, imi pasa, tocmai de aia limbajul meu corporal urla “prefer doua zile de uitat la filme proaste “,ne-am scuti astfel pe amandoi de chinul efectiv de a intreba “ ce mai faci?” “.Fara doar si poate, numele tau conteaza.Sau cel putin, in egocentrismul tau cras,crezi ca o face.Pana cand importanta ti se confirma.Cineva ,recent intalnit,intrerupe o conversatie cu interlocutorul,pentru a te striga pe tine pe nume, sa te intrebe o “ceva”.Atunci, astrele se alineaza pentru ca tu sa realizezi ca ,de fapt,asta e sentimentul pe care probabil il avea si Fuhrer-ul cand marea de soldati indobitociti si indoctrinati strigau “Hail,Hitler!”, fara macar sa-i inteleaga personalitatea.Satisfacator si pe moment,inaltator.Aproape ca te face sa te scarpini in crestetul capului a jena si sa il intrebi iar,umil,”Scuza-ma,dar nu am inteles cum te numesti”.Aproape.Evident ca nu vei face asta,ai prea mult respect pentru memoria ta mathusalemica.Asa ca te rezumi la a te adresa respectivului/respectivei cu o personala a la “Draga mea/Dragul meu, Baby ,Ficatelul meu prajit” dar,din nou,cu masura, ca nu cumva sa pari prea interesat.Totul in grafice.Totul casual.Aici intrervine solidificarea.Cand ai pierdut inocenta necunoscutului si acordarea sansei.Atunci incepi sa cazi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu