Era inceput de primavara. Cu noua luni in urma, ai mei parinti (al caror nume si istorie nu o sa o povestesc deoarece, ca sa-l citez pe Salinger, "ar face cate doua atacuri de cord fiecare"), au decis sa conceapa intru propasirea speciei. Si au plasat samanta in pamant, si au udat-o vreme indelungata, ingrijind-o cateodata cu prea multa sarguinta (de dimineata, inainte si dupa fiecare masa), si au asteptat pana cand samanta a devenit leguma fantastica la care visau amandoi. Timpul trecand, au observat, intr-o seara, ca salata se misca...si s-a miscat vreo 9 ore, pana cand, fara prea mare tam-tam, am topait vesela in lume, izbindu-ma, inca de la inceput, cu fundul fix de tarana exagerat de tare care o inconjura.
O serie de ani mai tarziu, catarata pe masa din bucataria debara a garsonierei achitata lunar de mine si sora-mi, cu pachetul de tigari si cana de cafea langa mine, am luat decizia deloc spontana (dar oprita pana atunci de lene), de a face parte din comunitatea virtuala intr-o maniera un pic mai eleganta decat binecunoscutele "hai cinci", "feisbuc" sau "tuitar".
Posed dorinta ca articolele descoperite de-a lungul acestei "oglinzi ciobite" sa atinga maxim o persoana, ca sa ajung si eu la sentimentul exuberantei maxime ca aparitia mea in aceasta "cutie de carton", nu a trecut total neobservata.
Si daca nu o sa fie asa... "selaviul vietii".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu