Pare cat se poate de neverosimil, dar e adevarat: oamenii niciodata nu se multumesc cu ceea ce primesc. Si nu ma refer aici la nimic material, ma refer la un El sau o Ea. Nu e suficient sa ii placa lui de mine, El trebuie sa fie tot ceea ce il vreau a fi. Daca nu ma place, cu atat mai bine, e vanatoarea mai palpitanta, recompensa mai satisfacatoare. Treaba de un real amuzament este insa faptul ca nu El sau Ea reprezinta scopul. Scopul e alergatura in sine. Daca il am, nu mai am chef de el, asa ca il arunc si mai departe ca sa am dupa ce alerga. Noi si pisicile inca ne mai jucam cu soricelul. Alo!! Dar ce se intampla daca scapa, daca fuge, daca pleaca, daca nu mai suna, daca nu ii mai pasa? Ce se intampla atunci cand trece timpul asta frumos si fatidic si dai de un altul si de un altul si de inca un altul, in cazul in care nu te multumesti cu primii doi? Incepi sa compari, sa studiezi, sa analizezi. Soarece dupa soarece, il prinzi in cusca, ii dai de mancare si alegi intre a-l lasa sa moara, la un moment dat, sau a-I da drumul. Rare momente in care te decizi sa mai schimbi cusca. Te amuza cum unii soareci nu percep subtilul miros lasat in urma de cel ce a plecat, zgarieturile de pe podea sau firimiturile din colt. Personal, schimb cusca de fiecare data. Asa, personalizez si soarecii si ma mentin ocupata in a gasi modalitati din ce in ce mai variate de a-I prinde si pastra. Acum, stimabililor, cu totii suntem soareci si pisici, in fiecare noua poveste pe care ne-o tesem. Unii sunt pisici mai mult ca altii iar unii adora asa mult statutul de soarece incat nici nu isi mai bat capul cu ingeniozitatea necesara pentru a fi pisica. In asta zace caracterul fiecarui individ ce se afla in cautare. Eu vreau tot. Vreau a fiu si soarece si pisica, vreau sa existe o cusca separata pentru mine si vreau sa fauresc o cusca separata la randu-mi, pentru el. Deocamdata., in speranta ca nu este bine sa faci parte din bancurile cu iepuri.. lucrez la cusca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu